Fosta autobaza “Serban Voda”

Pe vremuri, aici se întâlneau tramvaiele trase de cai și cele electrice. Rețeaua de tramvai se extindea și era prioritară construirea unui nou depou. Astfel, la începutul secolului al XX-lea, pe Calea Șerban Vodă, s-a înființat Societatea Tramvaiu Nou, cu două hale pentru vagoane. Acesta a fost al treilea depou inaugurat după Bonaparte – cel de la Victoriei, de la Teilor și cel de pe Vasile Lascăr, demolat după anul 2000.

După Primul Război Mondial depoul Șerban Vodă a fost modernizat, iar aici au fost adăpostite mai ales tramvaiele electrice. Asta s-a întâmplat până în 1964, când depoul și-a pierdut rostul pentru că linia de acolo a fost desființată. Noile lucrări pentru Magistrala Nord-Sud și reorganizarea circulației în Piața Unirii au transformat vechiul depou în autobază pentru noile autobuze. Aici s-au tras mașinile Leyland și Ik4, dar numai până în 1987, când a fost desființată definitiv și a rămas doar un garaj tehnic alături de câteva servicii precum cel Comercial și cel de Control.

Situația a degenerat și mai mult după revoluție. Fostul depou a ajuns garaj al firmei de salubrizare REBU, iar de curând halele părăsite, ruginite și prădate au ajuns sub grija unor rromi care-și mai petrec veacul pe-acolo.

21 thoughts on “Fosta autobaza “Serban Voda”

  1. paza ceva? paznici ? depoul inca apartine ratb nu ? plus ca intr-o poza vad ceva masini

  2. paza ceva? paznici ? depoul inca apartine ratb nu ? plus ca intr-o poza vad ceva masini

  3. E cam plin de tigani, ei sunt paznicii :))

  4. E cam plin de tigani, ei sunt paznicii :))

  5. dar ratb-ul are paznici ? ce e cu masinile alea ?

  6. dar ratb-ul are paznici ? ce e cu masinile alea ?

  7. nu mai e niciun ratb acolo. masinile alea sunt ale unor localnici din zona (e un bloc vechi langa)

  8. nu mai e niciun ratb acolo. masinile alea sunt ale unor localnici din zona (e un bloc vechi langa)

  9. Salut, ți-am trimis un mail. Vreau câteva detalii legate de tiganii paznici de pe acolo. Vreau sa mă duc mâine sa fac niște poze pe acolo pentru o revista. multam

  10. Salut, nu stiu ce detalii ti-as putea da decat ca sunt tigani si daca te misti repede pe-acolo e posibil sa intarzie sa te abordeze. E de preferat sa mergi cu mai multi.

  11. Salut, nu stiu ce detalii ti-as putea da decat ca sunt tigani si daca te misti repede pe-acolo e posibil sa intarzie sa te abordeze. E de preferat sa mergi cu mai multi.

  12. Sa înțeleg ca dacă duc o mașina acolo sa ii fac poze si o sa fim maxim 3 oameni, nu e o idee prea buna?

  13. Sa înțeleg ca dacă duc o mașina acolo sa ii fac poze si o sa fim maxim 3 oameni, nu e o idee prea buna?

  14. Ma nu stiu.. incearca. Poate ai noroc, nu cred ca se ia nimeni de tine. 😀

  15. Ma nu stiu.. incearca. Poate ai noroc, nu cred ca se ia nimeni de tine. 😀

  16. Foarte frumoase pozele si impresionant volumul de munca. Se remarca o usoara apetenta catre "ghost-buildings", dar asta da un aer foarte spectaculos. Vreau doar sa aduc cateva adaugiri la prima poza. Este vorba de un Leyland pur britanic , Royal Tiger Worldmaster. Nu pot spune daca este un Merkavim, dar Merkavim a fost una dintre firmele israeliene care au carosat Leyland-uri. In orice caz daca au fost importate din Israel sunt toate sansele.Atat … bafta.

  17. Foarte frumoase pozele si impresionant volumul de munca. Se remarca o usoara apetenta catre "ghost-buildings", dar asta da un aer foarte spectaculos. Vreau doar sa aduc cateva adaugiri la prima poza. Este vorba de un Leyland pur britanic , Royal Tiger Worldmaster. Nu pot spune daca este un Merkavim, dar Merkavim a fost una dintre firmele israeliene care au carosat Leyland-uri. In orice caz daca au fost importate din Israel sunt toate sansele.Atat … bafta.

  18. Mulțumesc frumos! Apreciez fiecare mesaj și, pe de-o parte, mă încurajează să continui. Cât privește mașina, nu sunt un foarte bun cunoscător, dar am căutat și seamăna foarte bine cu modelul Leyland Royal Tiger Worldmaster Merkavim. Mersi de urare și te mai aștept pe blog!

  19. Mulțumesc frumos! Apreciez fiecare mesaj și, pe de-o parte, mă încurajează să continui. Cât privește mașina, nu sunt un foarte bun cunoscător, dar am căutat și seamăna foarte bine cu modelul Leyland Royal Tiger Worldmaster Merkavim. Mersi de urare și te mai aștept pe blog!

  20. Continua nu te oprii eu team adaugat la bookmarks!

  21. Continua nu te oprii eu team adaugat la bookmarks!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *