Organista din Dealu Frumos

La aproape 70 de kilometri de Sibiu, în centrul României, se află una dintre cele mai importante biserici fortificate din sudul Transilvaniei. Încă din secolul al XIII-lea, sașii au numit acest loc Schönberg sau Dealu Frumos, inspirați de meleagurile pe care au fost invitați să le stăpânească. Astăzi, abia dacă mai găsești urmă de vreun sas bătrân aflat în viață, care să-ți spună povestea celor de-un neam cu el.

Doamna Hedwig Herbert este în vârstă de 93 de ani și se numără printre cei șase sași care mai trăiesc în Dealu Frumos. Ea a fost organista bisericii evanghelice din localitate. În fiecare zi de duminică ea mergea în mai multe sate din apropiere și cânta în cadrul slujbelor religioase. Adunările sașilor erau nelipsite, iar viața era prosperă și frumoasă.

După depopularea masivă, cei câțiva enoriași sași care au mai rămas prin aceste sate din inima țării s-au adunat în biserica fortificată din Agnita sub îndrumarea unui singur preot, iar slujbele s-au oficiat din ce în ce mai rar. Acum, odată cu starea de urgență instaurată pe plan național în contextul pandemiei cu noul coronavirus, aceste inițiative s-au oprit, obligând comunitatea restrânsă să se autoizoleze, de parcă nu era suficient sentimentul apăsător de singurătate pe care l-au resimțit toți sașii rămași în Transilvania. „Bărbatul meu nu a vrut să plece, iar eu m-am luat după el”, povestește doamna Herbert. „Acum zece ani a murit și am rămas singură.”

„Noi am fost vreo 800 aici, când eram cu toții acasă;
acum, în multe țări din Europa, mor zilnic tot atâția oameni.”

Ea a avut grijă de biserica fortificată din mijlocul satului și a îndeplinit cu drag rolul de ghid pentru fiecare turist care călca pragul cetății și dorea să afle mai multe despre istoria și cultura sașilor. „Noi am fost vreo 800 aici, când eram cu toții acasă; acum, în multe țări din Europa, mor zilnic tot atâția oameni.” Teama este alimentată de mass-media și de măsurile luate pentru a opri pandemia. Hedwig Herbert a închis biserica din Dealu Frumos și s-a izolat în propria casă de la nr. 131, întrerupând orice contact fizic cu rudele ei și sperând, ca toți ceilalți, în venirea unor vremuri mai bune.

Text & Foto: Alex Iacob

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *