Institutul de Chimie Alimentară

Posted on

Tutunul a reprezentat unul dintre cele mai importante monopoluri de stat. În 1925, pe un teren de 15 hectare situat pe malul lacului comunei suburbane Băneasa s-a început construirea Institutului Experimental pentru Cultivarea şi Fermentarea Tutunului după planurile arhitectului Lucian Teodosiu. Aici urma să se studieze soiurile de tutun pentru a se obține unul de calitate superioară. Imobilul monumental, în stil neo-românesc, a fost gata în 1927 și a fost dat în folosință trei ani mai târziu.

După instaurarea regimului comunist, guvernul Petru Groza a decis transferarea Institutului Tutunului la cel de Cercetări Alimentare și Pisciole care, în 1981, avea să se numească Institutul de Chimie Alimentară. Acesta a fost momentul în care s-au înființat laboratoare de cercetare subordonate ICA în toate fabricile din industria laptelui, a berii, a zahărului și de prelucrare a cărnii.

Angajaţii institutului făceau cercetări chimice şi biochimice, căutau noi procese şi procedee tehnologice alimentare şi chiar proiectau echipamentele pentru producerea alimentelor. Nutriţioniştii avizau toate reţetele, de la cele pentru salamuri sau brânză topită, până la conserve de peşte sau ulei de gătit.

Revoluţia din 1989 a prins institutul cu aparatura încă performantă a anilor 70 şi cu 400 de cercetători specializaţi în toate ramurile industriei alimentare. Ulterior, ICA a fost privatizat, fiind cumpărat de omul politic Dan Voiculescu pentru suma de 100.000 de euro, în condițiile în care terenurile și clădirile institutului aveau o valoare de piață estimată în jurul cifrei de 60 de milioane de euro.

După o lungă anchetă, Dan Voiculescu a fost acuzat și condamnat la închisoare pentru fapte de corupție, iar vechea clădire a institutului a fost pusă sub sechestru din cauza neachitării prejudiciului, urmând să fie evaluată și vândută pentru suma corectă.

Foto: Alex Iacob

4 Replies to “Institutul de Chimie Alimentară”

  1. Salut!
    Am incercat de multe ori sa vad daca se poate intra acolo dar mi se pare destul de inaccesibil( mai ales din str Garlei). Cum ai reusit sa intri ? E nevoie de vreo aprobare sau imi scapa ceva :))??
    PS: Superb site-ul . 💯

  2. Am fost în toate spațiile prezentate în excepționalul document fotografic al lui Alex Iacob (Reptilianul), în perioada 1985-89, când am lucrat aici.
    Adresa era strada Gîrlei nr.1, sector 1, gard în gard cu fostul ștrand UTC.
    În afară de clădirea centrală care apare în material, mai erau câteva mai mici unde erau laboratoarele secției de tutun, Contabilitatea, Proiectarea, atelierul de sticlărie, atelierul mecanic, serele.
    Iar spațiile exterioare (grădina și câmpurile de culturi experimentale) erau o frumusețe fiind îngrijite de lucrătorii institutului cu dragoste și profesionalism.
    Iar printre arbuștii și copăceii din curte puteai întâlni cele cîteva perechi de păuni care trăiau aici.
    O tempora!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *