Orașul de sub oraș

Posted on

În rubrica „Documente ultrasecrete privind evenimentele din decembrie 1989” a ziarului Evenimentul Zilei din luna iulie 1993, Mirel Curea publică mai multe articole despre acțiunea „Rovine-IS-70” sau „planul Z” de evacuare a soților Ceaușescu în caz de forță majoră. Paginile ziarelor sunt pline de scheme fotocopiate din dosare clasate și rătăcite în haosul de după revoluție, care ne face conștienți de existența unei vaste rețele de tuneluri aflată sub București.

Elaborarea „planului Z” a început din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, după invazia trupelor sovietice și a altor state din Tratatul de la Varșovia în Cehoslovacia, în august 1968. La acea vreme, secretarul general al partidului comunist a cerut capilor Securității să elaboreze un plan care să îi asigure salvarea în cazul unei invazii sovietice. Abia începând cu 1976, „planul Z” a fost modificat, în sensul că el prevedea și eventualitatea existenței unor forțe interne care urmăreau să îl răstoarne de la putere pe Nicolae Ceaușescu.

Articolele din Evenimentul Zilei au făcut publice atât hărțile canalelor subterane și traseele de urmat pentru evacuarea soților Ceaușescu din Comitetul Central în caz de forță majoră, cât și cele patru variantele de ieșire din București, care purtau numele de cod „Luceafărul 1”, „Venus 2”, „Saturn 3” și, respectiv, „Soare 4”.

Conform „planului Z”, de la Comitetul Central (astăzi Ministerul Afacerilor Interne) și Palatul Consiliului de Stat (astăzi Palatul Regal), prin sistemele subterane special amenajate, trebuia să se ajungă într-unul din cele patru puncte figurate, reprezentate de patru guri de ieșire aflate la Academia de Studii Economice din Piața Romană („Luceafărul 1”), Institutul de Chimie Fizică („Venus 2”), Institutul de Proiectări din strada Luterană („Saturn 3”) și Institutul de Matematică „Simion Stoilow” din Calea Griviței nr. 21 („Soarele 4”). Fiecare dintre ele continuau cu câte alte două trasee de ieșire din București, urmate mai apoi de cinci itinerarii diferite prezentate în Schema de principiu a deplasării. De asemenea, tot în București, mai existau și alte ieșiri de rezervă, pe lângă cele numerotate. Una se afla pe strada 30 Decembrie (actuala Franceză), la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Mihai Eminescu, în zona unde astăzi se află Memorialul Holocaustului, sub Podul Izvor și la Piața Unirii (Pasajul Unirii).

În ciuda tuturor acestor pregătiri amănunțite, se pare că „planul Z” a fost sabotat. Soții Ceaușescu nu au folosit rețeaua de tuneluri pentru evacuare, ci au abordat calea aerului. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a chemat două elicoptere, dintre care unul singur a reușit să-și execute misiunea; celălalt, fiind în imposibilitate de a se așeza pe acoperișul Comitetului Central din cauza antenelor.

În dimineața zilei de 25 decembrie 1989, când în București se trăgea încă vârtos și când teroriștii deveniseră spaima Capitalei, în subsolurile neștiute până atunci de nimeni se avântau cu curaj echipe de profesioniști ai armatei. Una dintre aceste grupe, în componența căreia intrau parașutiști militari, pirotehniști, geniști și ostași cu câini, îl avea în frunte pe maiorul Gheorghe Grigoraș, de la unitatea specială de luptă anti-teroristă. Horia Alexandrescu semnează o serie de articole din ianuarie 1990 pentru „Tineretul Liber”, în care descrie cu amănunt investigațiile și constatările grupului. Ampla relatare se dezvoltă pe durata a mai bine de trei publicații ale ziarului. De asemenea, se pare că presa străină a filmat aceste inedite momente în decembrie 1989.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *