Ruinele vilei Patzelt-Beniș

Acum 6 ani, Vila Patzelt-Beniș de pe Intrarea Christian Tell nr. 16 se prezenta într-o stare deplorabilă, cu un interior ars din care se mai puteau distinge puține lucruri precum câteva elemente de tocărie, scara circulară sau o sobă ascunsă în colțul unei camere negre. Aici, din câte am aflat ulterior, au locuit până în 1914 Monseniorul Vladimir Ghika și mama sa, prințesa Alexandrina. Astăzi, din vila neoclasicistă construită în pragul dintre secolele XIX și XX au mai rămas câteva ziduri, mai exact fațada care poartă amprenta stilului în care a fost făcută. Coloanele îngropate în zidărie și decorațiile bogate la nivelul cornişei şi deasupra golurilor de geam au fost ferite la timp de demolare. … Continue readingRuinele vilei Patzelt-Beniș

Casa Dimitrie Maimarolu

Arhitectul Dimitrie Maimarolu (1859-1926) și-a construit în 1897 casa din fosta stradă Sf. Ionică nr. 6, actuala George Vraca nr. 6. Membru fondator al Societății Arhitecților din România și membru al Societății Politehnice, Maimarolu și-a lăsat amprenta asupra Bucureștiului printr-o serie de clădiri excepționale precum Cercul Militar, Biserica Armenească sau Palatul Patriarhiei (fostă Cameră a Deputaților), însă stilul arhitectului poate fi regăsit și în proiecte civile sau rezidențiale. Acesta este și cazul imobilului din strada George Vraca unde, cu atât mai mult, descoperim un Maimarolu implicat personal, având de-a face cu propria casă. Este o clădire impozantă, într-un stil funcțional, dar și cu elemente tipice arhitecturii franțuzești în care Maimarolu se școlise în perioada 1881-1885 la Școala de Arte Frumoase din Paris. Micile elemente tipice neo-barocului eclectic, stil pe care Maimarolu îl folosește cu prisosință în cazul palatelor, decorează fațada principală a casei ce astăzi este un monument istoric reprezentativ al Bucureștiului. … Continue readingCasa Dimitrie Maimarolu

Casa Miclescu

Casa în stil neoromânesc de pe bulevardul Kiseleff nr. 35-37 a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în anul 1900 pentru prietenul său, pictorul George Demetrescu Mirea (1852-1934). Mirea a fost director al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București timp de 28 de ani și artist de front în Războiul de Independență, alături de Nicolae Grigorescu. Casa a fost vândută avocatului Jean Miclescu, nu înainte ca artistul să-i decoreze tavanul cu splendide picturi. … Continue readingCasa Miclescu