Casă săsească în Biertan

Casa săsească are la temelie mai mult o concepţie etică decât estetică despre rosturile vieţii. Sasul e preocupat de securitatea economică şi morală în raport cu natura, cu vrăjmaşul şi cu cerul. Viaţa întreagă el se tot asigură pe toate aceste planuri. Saşii sunt ingineri născuţi, ei impun naturii ordinea din sufletul lor, ei îşi aliniază casele prin hotărâre colectivă de a se apăra în front masiv de orice element de nesiguranţă. … Continue readingCasă săsească în Biertan

Omul Verde

Inspirată din legenda Meșterului Manole, piesa de teatru Meșterul a lui Adrian Maniu începe prin a preciza că pe locul ales pentru construirea bisericii se aflau ruinele unui templu antic. Vegetația e întristată din cauza noilor schimbări, iar doleanțele ei nu par a fi ascultate. Aici se observă cum trecerea de la păgânism la creștinism îmbrățișează conceptul filosofic panteist. … Continue readingOmul Verde

Despre o pictură din Biertan

În podul bisericii fortificate din Biertan a fost descoperită o pictură pe pânză foarte veche. Ea a fost expusă lângă altar vreme îndelungată, dar turiștii au încercat deseori să o atingă, iar pânza s-a deteriorat și mai mult. Asfel, s-a horărât să o conserve într-un loc ascuns de ochii vizitatorilor, până când va fi găsit un restaurator. … Continue readingDespre o pictură din Biertan