Biserica Fortificată din Cloașterf

Deși mică și simplă, cei câțiva metri pătrați din interiorul bisericii fortificate din Cloașterf compun o adevărată cronică paginată. Aproape fiecare mobilier are inscripționat anul în care a fost creat. Această documentare meticuloasă este o reminiscență a unui efort disperat de a lăsa o moștenire tangibilă privind arta și istoria culturală a unei comunități pe cale de dispariție. … Continue readingBiserica Fortificată din Cloașterf

Casă săsească în Biertan

Casa săsească are la temelie mai mult o concepţie etică decât estetică despre rosturile vieţii. Sasul e preocupat de securitatea economică şi morală în raport cu natura, cu vrăjmaşul şi cu cerul. Viaţa întreagă el se tot asigură pe toate aceste planuri. Saşii sunt ingineri născuţi, ei impun naturii ordinea din sufletul lor, ei îşi aliniază casele prin hotărâre colectivă de a se apăra în front masiv de orice element de nesiguranţă. … Continue readingCasă săsească în Biertan

Satul Mighindoala

Despre satul Mighindoala / Engenthal din județul Sibiu am mai vorbit când realizam o documentare în 2013 pentru filmul Engelthal – Valea Îngerului. Este unul dintre locurile în care m-aș întoarce cu drag nu doar pentru a vedea evoluția bisericii săsești de care se ocupă Tara von Neudorf când mai stă pe-acolo, ci și pentru una dintre caracteristicile identitare ale satului. … Continue readingSatul Mighindoala

Satul Gherdeal

Satul Gherdeal sau Gürteln, denumirea germană, este un alt loc pustiu din inima României. Tăcerea a peste o sută de case, mai mult sau mai puțin ruinate, este copleșitoare. Pe ulițe nu se aud oameni vorbind, voci de copii, nechezatul cailor sau alte sunete de animale domestice. Doar câteva păsări care zboară la o altitudine mică din cauza vremii ploioase pe care norii o anunță. … Continue readingSatul Gherdeal

Capela părăsită din Brașov

Lângă Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din orașul Brașov se află o capelă abandonată a Bisericii Romano-Catolice, construită în 1821 lângă un cimitir vechi din secolul al XIV-lea (1342). Odată cu construirea Teatrului Dramatic, o parte din cimitir a fost distrusă, iar dictatura comunistă a interzis îngropările. Astfel că, în 1987 morţii au fost deshumaţi şi aruncaţi într-o groapă comună din Cimitirul Municipal. Doar capela a supraviețuit, despre care se știe că avea amenajat un cavou în care erau îngropați edilii orașului. … Continue readingCapela părăsită din Brașov