Capela Sfanta Elisabeta

În 1862, Carol Davila înfiinţează în casa soţiei sale Ana Davila un orfelinat de fete. În acelaşi an, Elena Cuza donează o mie de galbeni pentru construirea unei clădiri adecvate şi, câteva luni mai târziu, soţul ei semnează decretul de înfiinţare a “Azilului de copii orfani Elena Doamna”. Opt ani mai târziu, din iniţiativa şi pe cheltuiala Reginei Elisabeta, se ridică în curtea azilului actuala Capelă Sf. Elisabeta. (sursa: EVZ)

Prima piatră de temelie a Capelei “Sf. Elisabeta” datează din 1870 şi a fost pusă de regina Elisabeta, urmând ca în 1875 să fie sfinţită. Capela a fost ridicată în incinta Azilului “Elena Doamna”. Pictura ei a fost executată de Gheorghe Tăttărescu, iar Karl Storck a sculptat lemnăria. Autorii proiectului aşezământului au fost arhitecţii Carol Benisch şi Hoffman, aceiaşi care au întocmit şi planurile Azilului. Arhitectura capelei este eclectică, o combinaţie de neoclasicism cu influenţe bizantine şi romantice.

În 1944, în încercarea lor de a bombarda Palatul Cotroceni, nemţii lovesc din greşeală turla capelei. Până în 1948, slujbele au fost ţinute de preoţii de religie ai azilului. Scoţând religia din curricula şcolară, comuniştii au lăsat capela în paragină, izolarea ei scăpând-o de la demolare. Începand cu anii ’90, capela “Sf. Elisabeta” a fost transformată în loc de întâlnire al unor grupări sataniste. Pe fondul acestor întâlniri şi zvonuri, cum că în cadrul cărora aveau loc ritualuri cu sacrificii de animale, lăcaşul de cult a fost incendiat in 2003.

“Capela “Sfânta Elisabeta” este în plin proces de restaurare. Cu aproximativ doi ani în urmă, societatea “Aedificia Carpaţi” a primit sarcina de a se ocupa de consolidarea pereţilor ei, dar lucrările au fost întrerupte, din când în când, din lipsă de fonduri. Marţi după-amiază în jurul orei 17.00, cei zece muncitori angajaţi ai firmei au părăsit locul de muncă, ultimul plecat fiind inginerul constructor. Potrivit acestuia, în momentul respectiv totul părea în regulă, având în vedere că, încă de la începutul lucrărilor, capela este păzită zi şi noapte.
Interpelat, administratorul societăţii “Aedificia Carpaţi”, Ştefan Dumitrescu, a declarat că în ultimul timp, capela a fost “asaltată” de satanişti, probându-şi afirmaţiile cu o parte dintr-o inscripţie făcută pe un perete interior al acesteia: “… moarte”. Mai mult, Dumitrescu a afirmat că astfel de notaţii, alături de “numarul diavolului” (666) şi zvastici, se puteau vedea până la izbucnirea incendiului, pe pereţii monumentului istoric. Tot el ne-a povestit cum, cu ceva timp în urmă, unul dintre paznici i-a relatat că, într-o noapte, i-a surprins pe satanişti în timpul unui ritual. Se pare că, aproape de miezul nopţii, aceştia aduseseră un animal pe care l-au sacrificat, iar cu sângele lui au mânjit pereţii, incantând “ceva”. Paznicului i-a fost frică să intervină şi s-a mărginit să aştepte ca sataniştii să plece.
Incendiul de la capela din cartierul Cotroceni este unul dintre cele şase incendii în cazul cărora pompierii militari bucureşteni au fost chemaţi să intervină, în noaptea de luni spre marţi. ” (Curierul Naţional, 10 decembrie 2003)

Astăzi, Capela Sf. Elisabeta este înconjurată de şantier. Interiorul nu a fost complet restaurat, deşi au început să se ţină slujbe şi botezuri.

Statuia din faţa capelei este realizată de Karl Storck şi o reprezintă pe Ana Davila în costum popular, cum multe doamne ale secolului 19 încă purtau cu mândrie şi respect pentru tradiţia populară. Alături de ea stă o fetiţă orfană şi desculţă, reprezentând generaţiile de fete crescute de Ana Davila.
Victoria Dragu Dimitriu scrie, în “Poveşti cu statui şi fântâni”, că “în Bucureştii de atunci nu existau decât statuia spătarului Mihai Cantacuzino şi aceea a voievodului Mihai Viteazul, dezvelită în 1874”.
Statuia Anei Davila pare să fie, deci, primul monument închinat unei femei din istoria Bucureştiului, realizat prin subscripţie naţională, cum scrie pe soclu, din iniţiativa unui comitet de doamne, soţii de medici, colegi ai doctorului Davila. Acestea au luat hotărârea să ridice monument Anei în anul următor morţii sale, în 1875, dar au reuşit să îl comande lui Storck abia în 1882, iar dezvelirea lui a avut loc mulţi ani mai târziu, în 1890.
Din păcate doctorul Davila nu a mai apucat să revadă imaginea soţiei sale, murind şi el în 1884, dar a revenit în apropierea ei prin propria sa statuie, care stă, nu departe de cea a Anei, în faţa Facultăţii de Medicină, sculptată de acelaşi Storck. (sursa: Metropotam)

La nici o sută de metri distanţă de capela se află parcul Carol Davila, ascuns printre casele de pe dealul Academiei. Parcul este destul de mic, iar în centrul lui se află monumentul funerar al lui Carol si Anna Davila.