Fabrica de oțet din Margina

Posted on

Odată cu constuirea căii ferate dintre Lugoj și Ilia, localitatea Margina a intrat în atenția investitorilor. Astfel, în 1910, Societatea Razskatol din Budapesta angajează o firmă germană să elaboreze un plan de construcție a unei fabrici de distilare chimică a lemnului de fag. Aceasta funcționează din 1912 până la sfârșitul Primului Război Mondial, după care reintră în funcțiune în 1921 cu un capital majoritar românesc, urmând ca după nouă ani să înceapă prepararea acetonei. La scurt timp, conducerea unității achiziționează o instalație de fabricare a oțetului din vin și dă în producție o secție de conserve de castraveți și alte murături, cu o capacitate de 20 de vagoane în sezon.

Naționalizată la 11 iunie 1948, fabrica de oțet primește denumirea de Distileria de Lemn Severin, iar 20 de ani mai târziu ea devine secția chimică a Combinatului „Solventul” din Timișoara, unde lucrau peste 600 de oameni. La fel ca toată industria din România, revoluția din 1989 ia prin surprindere unitatea care intră într-un declin ireversibil în anii ’90.

Surse și informații: www.prinbanat.ro/a-fost-odata-o-fabrica-de-otet

Foto & text: Alex Iacob

One Reply to “Fabrica de oțet din Margina”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *