UFET Voinești

În 2017, în urma unei vizite la Câmpulung Muscel, am explorat fosta Unitate Forestieră de Exploatare și Transport (UFET) din satul Voinești, devenită ulterior Foresta Muscel. Clădirile administrative erau abandonate și nu exista nicio urmă de activitate. Din nefericire, nu același lucru se întâmplă cu alte unități și firme din județ, care taie fără drept hectare întregi de pădure. Aceste fapte sunt comise cu complicitatea celor care ar trebui să prevină și să apere pădurile de tăierile nejustificate.

La scurt timp după explorarea fostei UFET Voinești, Greenpeace România a publicat raportul tăierilor ilegale din anul 2018, în care se arăta că, la nivel național, s-au confiscat 374 de mijloace de transport implicate în transportul ilegal de masă lemnoasă, dintre care cele mai multe în județul Argeș – 56.

De asemenea, raportul pe țară a arătat un număr de 11.419 de cazuri de tăieri ilegale, adică o medie de 32 de cazuri/zi, cele mai multe dintre ele înregistrându-se în județele Mureș, Sălaj și Argeș.

Într-un scenariu ideal, dar mult prea fantezist, noile cifre din viitoarele rapoarte ne vor arăta scăderi semnificative ale cazurilor de tăieri ilegale, iar firmele care au îmbrățișat aceste practici vor dispărea, rămânând doar niște puncte de lucru abandonate și nefuncționale.

Text & Foto: Alex Iacob

One Reply to “UFET Voinești”

  1. Chiar pacat ca industria e grav afectata in Romania din cauza incompetentei guvernamentale.
    Colac peste pupaza industria este afectata si de coronavirus cu blestematul de lockdown (scenariul 4).
    Sa ne rugam ca graficele covid sa fie ca cele din Spania de azi, daca vaccinul nu poate fi gata decat in iarna macar sa avem tratament ca cel cu remdesivir si plasma sanguina cu anticorpi de la cei vindecati.

Leave a Reply to Micula Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *