Într-o dimineață cețoasă de noiembrie am luat trenul din București spre Mediaș, iar apoi am făcut autostopul pentru comuna Șeica Mare. De acolo m-au plimbat două căruțe și o mașină până în satul Buia, cel mai apropiat sat de Engenthal/Mighindoala. Au urmat apoi patru kilometri de mers pe jos pe un drum nisipos și abrupt până am întâlnit câțiva stâlpi de curent electric care m-au ghidat spre locul cu pricina. Prin împrejurimi se auzeau sunete de clopote și voci nervoase de ciobani. Satul era gol, lipsit cu desăvârșire de oameni. Nu am dat de Sorin Tara – un pictor clujean care locuiește din când în când acolo, iar atelierul și biserica evanghelică erau închise. S-a lăsat seara și nu aveam unde să dorm peste noapte. Am făcut câteva fotografii, iar apoi am plecat pe același drum pe care am venit. Casele rămase în picioare le puteam număra pe degetele de la o mână, iar biserica evanghelică stătea ca o regină pe o colină aflată puțin mai departe de mica adunătură de ruine. Atmosfera era destul de apăsătoare, aerul părea încărcat cu o energie negativă și nu mai vorbesc că în interiorul plin de copaci al bisericii ortodoxe se simțea un miros de tămâie. De asemenea, satul este un loc des umblat de fiare sălbatice, din câte am văzut. Engenthal (sau Mighindoala) este unul dintre satele fantomă pe care vrem să le investigăm. Aici am simțit pe viu senzația pe care o ai când citești „Prăbușirea Casei Usher” a lui Edgar Allan Poe. În decembrie, eu și câțiva prieteni ne vom aventura în aceste locuri pentru a face primul film documentar din seria dedicată satelor părăsite din Transilvania. Campania încă mai există și puteți ajuta la realizarea acestui proiect pe http://www.we-are-here.ro/p/satele-parasite-din-transilvania.
Halta comunei Șeica Mare |
În drum spre satul Buia |
Peisaj din Buia |
Drumul care leagă Buia de Mighindoala |
Cu două ore înainte de apus |
La intrare în satul Mighindoala am fost întâmpinat de o cruce |
Vedere spre satul părăsit |
Vedere spre casele satului |
Biserica ortodoxă |
Interior biserica ortodoxă |
Detaliu biserica ortodoxă |
Biserica evanghelică |
Turnul bisericii evanghelice |