Icoanele din pivnița hanului Șerban Vodă

Articolul și imagini de mai jos sunt in memoriam Gabriel Constantinescu.


Puțini au auzit de picturile murale de sub Lipscani, din imediata vecinătate a Băncii Naționale Române. Situl protejat de sticlă și expus publicului reprezintă o mică bucată din pivnițele hanului Șerban Vodă. Spectaculos este faptul că aceste ruine au ascuns nu orice fel de picturi, ci icoane. Astfel, în urma săpăturilor arheologice din 2007-2009 s-au descoperit trei fragmente de picturi murale care au deschis o nouă categorie de imagini medievale menite să ocrotească și să înfrumusețeze locul: icoanele de pivniță. Acestea cuprindeau două reprezentări ale Sf. Ierarh Nicolae și o icoană a Adormirii Maicii Domnului.
În 2008 ruinele vechiului han au fost supuse unei intervenții de consolidare urgentă din cauza descoperirii picturilor murale. Acestea, la rândul lor, au fost protejate temporar până la închiderea cercetării arheologice din zonă. Dar se comunică faptul că de la vandalism, neglijență, umiditate, de la migrarea și recristalizarea sărurilor solubile, decoeziunea produsă prin fenomenul de îngheţ-dezgheţ şi atacul biologic toate aceste mărturii istorice au fost distruse. S-a păstrat doar o singură reprezentare a Sf. Ierarh Nicolae. Icoana a fost extrasă din spațiul ei de origine și restaurată în atelierul secției de Conservare-Restaurare a Universității Naționale de Arte. 
Săpăturile arheologice realizate la începutul verii anului 2008 în extremitatea nord-estică a subsolului hanului Șerban Vodă au scos la lumină o icoană închinată Sfântului Ierarh Nicolae datată de un grafit în anul 1754.
Mai multe prăbușiri de moloz au distrus mai întâi parți semnificative din decorul pictat, iar mai apoi întreaga icoană (2009-2010). Însă fragmentele au intrat la secția Restaurare-Conservare a UNARTE, unde a avut loc o intervenție de recuperare care a sfidat imposibilul. 
La începutul lunii iunie 2008 a fost scoasă la iveală cea de-a doua frescă din subsolurile hanului Șerban Vodă. Pictura cu dimensiuni aproximative de 110x120cm reprezenta scena Adormirii Maicii Domnului. După doi ani, din cauza factorilor climaterici, antropici și biologici, pictura a fost distrusă iremediabil. Fotografia de mai sus este o imagine luată înainte de această distrugere. 
A treia pictură este o altă reprezentare a Sf. Nicolae. Versiunea iconografică este asemănătoare cu cea din prima pictură. În dreptul chipului sfântului, stând pe nori, erau desenați Isus Hristos în dreapta Ierarhului și Maica Domnului în stânga. Din nefericire, a avut aceeași soartă. În primăvara anului 2010 icoana a dispărut în resturile de moloz prăbușite de-a lungul iernii. 

2 Replies to “Icoanele din pivnița hanului Șerban Vodă”

  1. S-a facut asa ceva cu frescele Manastirii Vacaresti care erau intr-o stare mai buna decat cele de aici, si astfel o parte din ele au ramas in ciuda faptului ca manastirea nu mai exista. In acest caz, probabil ca starea de degradare initiala nu permitea o asemenea operatiune. Similar si cu frescele Manastirii Argesului – a fost si expozitie cu ele. Deci se poate face.

    http://arhitectura-1906.ro/2013/06/biserica-manastirii-argesului-reinstaurare-muzeificare-si-mit-national/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *