Se spune că în timpul domniei regelui Geza al II-lea al Ungariei (1141-1162) câțiva „oaspeți” din Flandra (hospites flandrenses), care vorbeau o limbă nu foarte diferită de cea a saşilor, s-ar fi stabilit pe o colină din apropierea actualului sat Homorod şi că localitatea a purtat numele Petersdorf, după sfântul care era patronul bisericii. Din motive de siguranță și pentru a avea mai aproape o sursă de apă, sătenii s-au mutat în josul „dealului” (ham) pe care l-au „defrişat” (roden), de unde şi numele localităţii, atestat prima oară în 1400 – Hamerodia. Vecinii unguri spun însă că pârâul din preajmă purta deja numele în cauză şi că acea colonie din Flandra l-ar fi luat din limba maghiară, în care hamar însemna „repede”. Însă cercetătorii nu au reuşit să stabilească cu exactitate care dintre cele două tradiţii este adevărată sau dacă lucrurile au stat cumva cu totul altfel.
Biserica fortificată din Homorod a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea în stil romanic și în formă de sală, o raritate faţă de planul cu trei nave al celor mai multe biserici săseşti. Corul a fost ridicat la est, cu o absidă semicirculară deschisă spre restul bisericii printr-un arc triumfal. Biserica era foarte mică şi avea o clopotniţă în partea de vest cu o boltă în cruce la parter şi cu un mic portic peste un portal cu trei arce semicirculare în retragere. La al doilea nivel avea o arcadă semicirculară, astăzi zidită, prin care se intra în tribuna de vest a bisericii. Sala bisericii era cândva acoperită cu un tavan de lemn, care a fost înlocuit la 1500 cu o boltă gotică susţinută de patru coloane adosate în colţurile sălii. De o parte şi de alta a turnului clopotniţă au fost ridicate alte două construcţii. În cea de la sud se urcă printr-o scară în spirală, care duce în pod. Turnul clopotniţei nu a fost niciodată împărţit în etaje, dar se pare ca existau scări de lemn care porneau din tribuna de vest până la coridorul de apărare din vârful lui.
Arcul triumfal este zidit, iar vechiul cor din perioada catolică se află astăzi ascuns în primul etaj al turnului de la est. Pereţii lui sunt împodobiţi cu fresce care datează din trei perioade: secolele al XIII-lea, al XIV-lea şi al XV-lea. În conca absidei se mai păstrează un Christos în glorie, care stă pe un curcubeu (Majestas Domini), înconjurat de cele patru simboluri ale evangheliştilor (tetramorph). De o parte şi de alta lui sunt Fecioara Maria, apostolul Ioan şi heruvimi, o compoziţie de tradiţie bizantină, intitulată Deisis. La nord au fost pictaţi cei doisprezece apostoli, iar pe peretele de sud ciclul Patimilor, sub care se mai disting urmele unei picturi anterioare.
În registrul interior, pe peretele absidei, apar cei 12 apostoli, aşezaţi sub arcade treflate, printre care se înalţă turnuleţe cu acoperişuri de ţigle, încoronate de cruci. Din elementele componente, arhitectura se distinge cu mai multă claritate, desenată în linii roşii, groase, cu duct egal.
Deasemenea, pe peretele de sud al corului s-au păstrat picturi din această primă fază, majoritate aproape şterse, aparţinând ciclului Patimilor lui Isus. Într-un fragment de pe peretele de nord se disting clar cele două straturi consecutive ale picturii. Partea superioară a fragmentului păstrat prezintă un Vir dolorum spre care se înclină Maria, mâinile lor întâlnindu-se într-o mişcare deosebit de armonioasă. Lângă Isus, un înger ţine în mâini o filacteră. Scena a fost delimitată de un chenar ornamentat, care a rezistat doar parţial timpului. Influenţa picturii trecento-ului italian este evidentă în acest fragment care datează de la finele secolului XIV.
Deasupra acestor rămăşiţe se ridică un uriaş turn-donjon din blocuri de piatră, care se aseamănă celor din satele Movile, Netuş, Iacobeni şi Stejeriş. Turnul este înalt de aproape 28 de metri şi se sprijină pe pereţii corului, dublaţi de un strat gros de piatră. Pe partea de sud a fost amenajat un gang care se termină cu una dintre vechile ferestre gotice ale aceluiaşi cor, transformată în uşă. La dreapta acestei ferestre pornesc nişte trepte care duc la nivelul superior, boltit în cruce. De aici, o altă scară duce la nivelul al treilea, acoperit cu un plafon de bârne. Alte scări de lemn leagă un nivel după altul, până la cel de al optulea, care poartă coridorul de aparare.
În 1623 un incendiu a nimicit toate părţile din lemn ale cetăţii. O inscripţie de pe latura estică a turnului aminteşte că atunci a ars acoperişul, care a fost reînnoit în 1626. „Anno 1623 dic 13 Aprilis incendio per incuram Andreas Henrich orto conflagrata haec turris restauratur 1626 jun. 19, pastore existente Georgio Vustio”. („În anul 1623, în a 13-a zi a lui aprilie, din neglijenţa lui Andreas Henrich un incendiu a cuprins în flăcări acest turn restaurat în 1626 iunie 19, pastor fiind Georg Wust”). Tot în acest turn au fost mutate în 1932 şi cele trei clopote care stăteau până atunci în clopotniţă. După ce a fost zidit arcul triumfal, biserica nu mai avea altar. Sătenii inventivi au spart peretele de sud şi au construit un nou cor în 1784, schimbând astfel orientarea bisericii.
Sala are un tavan casetat, cu un medalion ornamentat pe care este scris anul 1800. Mai există şi un amvon, cu panouri pictate popular, iar tribunele sunt împodobite şi ele cu picturi florale. Biserica posedă un altar nou din lemn, construit în anul 1684 pe latura de sud a navei, căci vechiul altar a fost izolat printr-un perete despărțitor. În centrul lui este statuia lui Cristos răstignit, cu numele scris în germană, latină şi ebraică. Tablul principal este flancat de alte două statuete din lemn, una a apostolului Petru, căreia i-au dispărut cheile din mână, şi alta a lui Pavel. Deasupra altarului se înalţă orga construită în stil baroc de Andreas Eitel din Brașov în 1793. Ea deține o claviatură, pedală și zece registre.
Coronamentul amvonului și parapetul sunt zugrăvite. O inscripție indică faptul, că lucrarea a fost executată de Georg Poldner și Johann Folbarth din Sighișoara în 1793. Trei panouri pictate împodobesc amvonul: o Biblie pusă pe o stâncă, un putto prezentând Biblia într-o rază care țâșnește din inima lui și un semănător.
Prima incintă a fortificației este de formă rectangulară şi a fost construită în secolul al XV-lea. Are turnuri pe colturi, cu maşiculii. Între turnuri, zidurile aveau două drumuri de strajă suprapuse, care se sprijineau pe console de lemn. Pe latura de vest este un mic turn-poartă care străjuieşte intrarea. Curtina interioară a fost înconjurată de un al doilea zid de apărare, iar în 1657 turnul din nord-vest a fost înlocuit printr-unul înalt de 10 metri, cu cinci colţuri şi cu patru niveluri, devenit apoi „turnul slăninei”. Astfel, înconjurată de două incinte de fortificaţii, biserica-cetate din Homorod nu a fost cucerită niciodată.
Surse:
Juliana Fabritius-Dancu – Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu, 1983
Text & Foto: Alex Iacob
Bravo Dmnl. Reptilianul,
bine scris si poze spendide……..
multumesc foarte mult.
Bravo Dmnl. Reptilianul,
bine scris si poze spendide……..
multumesc foarte mult.
Mulțumesc și eu!
Mulțumesc și eu!