Pe strada George Vraca la nr. 6 se află o casă proiectată de Dimitrie Maimarolu, arhitectul Palatului Patriarhiei și cel al Cercului Militar Național. Acum trei ani, pe ea atârna un afiș care anunța că e de vânzare. Încă de pe-atunci era abandonată și în paragină. Proprietarii n-au avut timp să se îngrijească de vechea construcție și au ales să o dea altora în stare măcar s-o dărâme. Din nefericire pentru ei, în 2010 a fost clasată ca monument istoric, dar decizia n-a făcut altceva decât să stagneze distrugerea imobilului la parterul căruia cândva se afla un mic atelier de sculptură și o farmacie. Astăzi geamurile mari ale ferestrelor de la parter au fost înlocuite cu un zid din cărămizi folosit pentru tag-uri si graff-uri. Din când în când mai este vizitat de „studenții de la arhitectură”, dar omul în grija căruia a fost lăsată casa nu prea lasă oameni să intre cu una cu două. Am înțeles de la el că actualul proprietar dorește modificarea casei: păstrarea fațadei și construirea în interiorul clădirii a unui bloc.
La fereastră ne urmărea tovarășul. Dar nu era deloc subtil. Doi trecători l-au văzut și au început să râdă.
Da, dupa poze, interioarele nu mai reprezinta mare lucru, as pastra doar cateva – restul, inlocuite. Se practica si prin afara. Desigur, exclus ceva gen batjocura de la Hotel Palace (Cismigiu).
Paznicul are tot dreptul sa nu lase "intrusii", vorbim totusi de o proprietate privata, nu de domeniul public. Iar proprietatea privata este garantata de Constitutie, asa cum incalcarea ei deliberata se sanctioneaza de lege.
Str. George Vraca a capatat aceasta denumire in timpul lui Gheorghiu-Dej. Ea este un ciot infundat din fosta strada Sf. Ionica, ce ducea la biserica omonima, demolata pt constructia ansamblului Piata Palatului RPR, la finele anilor '50.

This area seems to be under fire, perhaps, if I'm not wrong? There's what used to be a hotel opposite the Teatru de Vara, just around the corner which was in the same kind of state as the above when I last visited it in the spring (if not worse) – does anyone know what has become of it? Str C. Mille, cred.
So, who actually owns GV26?
Thank you once again for sounding the alarm. I am not in Romania and it's hard to keep up with the sad, endless woes of what used to be a beautiful city as its jewels are left to fal apart one by one, though very, it seems, systematically – and by some kind of current that seems hell bent on destroying what's left of Micul paris once and for all.
Sairj

Sorry – GV6 not GV26
Sorry – GV6 not GV26
Adevărul despre acel imobil e că, până în 2005 am locuit acolo împreună cu alte familii, ce nu știe lume este că fostul Ministru al justiției Valeriu Stoica a revindecat acel imobil și am fost dați afară, chiar dacă acele apartamente erau cumpărate cu acte, cea mai mare Mafie!