În podul bisericii fortificate din Biertan a fost descoperită o pictură pe pânză foarte veche. Ea a fost expusă lângă altar vreme îndelungată, dar turiștii au încercat deseori să o atingă, iar pânza s-a deteriorat și mai mult. Asfel, s-a horărât să o conserve într-un loc ascuns de ochii vizitatorilor, până când va fi găsit un restaurator.
Pictura reprezintă scena biblică a arătării lui Isus Hristos în Galilea, după ce acesta a înviat. Mâna dreaptă e îndreptată spre cer, iar în cea stângă el ține câteva suluri desfăsurate. Pe primul dintre acestea stă scris „Mir ist gegeben alle Gewalt im Himmel und auf Erden” (Evanghelia după Matei cap. 28, 18 – „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”).
Reprezentarea lui Isus Hristos în această pictură este neconvențională. De fapt, nimic nu sugerează că e el, în afară de semnele de pe mâini și picioare lăsate în urma cuielor. Astfel, în contextul scenei, privitorul devine unul dintre cei unsprezece apostoli care l-au întâlnit pe Isus în Galilea. Din orice unghi ai privi, ochii personajului pictat vor crea iluzia că te urmăresc permanent. Același lucru se întâmplă și cu pasul încremenit, care dă impresia că va înainta spre privitor, oriunde acesta s-ar poziționa.
De asemenea, aura de deasupra capului său nu este desenată sub forma unui cerc clasic, ci a unui patrulater neregulat, ale cărui colțuri par să străpungă cerul înnorat. În partea superioară se află doi îngeri ascunși în nori. Unul privește în sus, altul către personajul Isus. În planul îndepărtat al scenei pictate se află două elemente deosebit de importante. În dreapta se află a cruce înălțată pe un deal, echilibrată în partea stângă de o clădire în stil renascentist.
Foto & Text: Alex Iacob