Prieure Saint-Martin-des-Champs

Musée des Arts et Métiers este cu siguranță una dintre cele mai importante instituții culturale din Paris și se mândrește cu o colecție care datează din secolul al XVIII-lea. Dar ceea ce mulți vizitatori nu știu este că actualul muzeu este fondat pe temeliile unui fost complex monahal, Prieure Saint-Martin-des-Champs, creat în secolul al XI-lea pe situl mai vechi al unei capele dedicate Sfântului Martin de Tours. Este, în același timp, un bun exemplu istoric de reconversie funcțională a unui spațiu abandonat.

Mănăstirea a suferit mai multe modificări și reconstrucții care i-au modelat în stilul arhitecturii gotice franceze, iar din cauza poziționării ei în afara zidurilor orașului acelor vremuri, și-a căpătat denumirea des champs (în câmpuri).

Capela pe care o vedem astăzi în Musée des Arts et Métiers poartă, așadar, caracteristicile goticului francez apărut de la mijlocul secolului al XII-lea, în care se pune accentul pe verticalitate prin utilizarea inovatoare a boltei de nervură, a contraforților și a altor inovații arhitecturale care au ajutat la distribuirea greutății structurilor din piatră, permițând o înălțime și un volum fără precedent. 

În timpul Revoluției Franceze, pământurile mănăstirii au fost confiscate, clădirile complexului monahal au căzut în paragină și multe dintre ele au fost demolate în întregime. Cu toate acestea, ceea ce a mai rămas din Prieure Saint-Martin-des-Champs este considerat a fi unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură pariziană. În 1794, preotul catolic Henri Grégoire a fondat Conservatoire national des arts et métiers și a decis să pună colecțiile acestei instituții în vechea mănăstire. Treptat, biserica principală a fost transformată într-un spațiu de expoziție dedicat transportului, dezvoltărilor tehnice și invențiilor importante din acest domeniu. Astăzi, vizitatorul poate admira aici unele dintre primele avioane construite, motoare, automobile vechi secționate și primul model al Statuii Libertății de Frédéric Auguste Bartholdi. O versiune originală a pendulului lui Foucault atârnă fix deasupra fostului altar și amintește prin oscilații hipnotice că Pământul se învârte în jurul propriei sale axe. 

Umberto Eco își începe romanul “Pendului lui Foucault” cu o descriere axată pe simbolismul sferei și a mișcării pe care o creează:

Atunci am văzut Pendulul. Sfera, mişcându-se la capătul unui fir lung fixat de bolta corului, îşi descria oscilaţiile-i ample într-o izocronă maiestate. Eu ştiam dar oricine ar fi putut să-şi dea seama de asta în vraja acelei molcome respirări, că perioada era reglată de raportul dintre rădăcina pătrată a lungimii firului şi acel număr π care, iraţional pentru minţile sublunare, prin divină înţelepciune leagă obligatoriu circumferinţa de diametrul tuturor cercurilor cu putinţă, astfel că timpul plutirii acestei sfere de la un pol la celălalt era efectul unei misterioase conspiraţii între cele mai atemporale dintre măsuri, unitatea punctului de suspensie, dualitatea unei dimensiuni abstracte, natura ternară a lui π, tetragonul secret al rădăcinii, perfecţiunea cercului. Mai ştiam că pe verticala dusă din punctul de suspensie, la bază, un dispozitiv magnetic, comunicându-şi atracţia unui cilindru ascuns în miezul sferei, asigura constanţa mişcării, artificiu destinat să contracareze rezistenţele materiei, dar care nu se opunea legii Pendulului, ba chiar îi permitea să se manifeste, deoarece în vid orice punct material greu, suspendat la extremitatea unui fir neextensibil şi fără greutate, care nu întâmpină rezistenţa aerului şi nu produce frecare în punctul lui de sprijin ar fi oscilat în mod regulat o veşnicie.”

Tot aici, într-una dintre absidele altarului, se află și o placă memorială care amintește de șederea în mănăstire a umanistului francez Guillaume Postel în ultimii ani din viață. Considerat drept unul dintre părinții fondatori ai studiului european „orientalist”, Postel a lăsat în urma sa zeci de titluri de cărți și mii de pagini de manuscrise pe diverse teme legate de lingvistică, geografie, cosmologie, teologie și Cabală, universalism, concordie și toleranță între religii și popoare. Ideile și acțiunile sale au fost puternic influențate de Giovanna Veronese, o femeie pe care a întâlnit-o în scurta lui ședere la Veneția din 1547-1549. Sub îndrumarea ei mistică, Postel a devenit un profet a cărui gândire revoluționară l-a adus în fața tribunalului ecleziastic. Considerat nebun, autoritățile s-au mulțumit cu cenzurarea lucrărilor sale și cu îngrădirea libertății oratorice. Dorința lui stăruitoare privind întemeierea unui stat universal cu o religie universală, în care concordia mundi se instaurează prin apropierea perioadei promise de restitutio omnium, a dezvăluit idei compatibile cu epoca modernă, însă condamnabile pentru epoca sa. Acesta a fost și motivul pentru care, la întoarcerea în țară, autoritățile franceze au ales să-l închidă pe viață în Prieure Saint-Martin-des-Champs (vezi Manierism și postelianism).

Datorită reconversiei funcționale a spațiului, soarta bisericii a fost asigurată pentru viitor. După ce a suferit restaurări suplimentare de-a lungul anilor, odată cu creșterea considerabilă a muzeului, acest monument istoric și-a recăpătat strălucirea de altădată, devenind un loc pentru expunerea unora dintre cele mai mari invenții care au revoluționat lumea, fie ele de natură tehnică sau spirituală.

Foto & text: Alex Iacob

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *