Capela părăsită din Brașov

Lângă Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din orașul Brașov se află o capelă abandonată a Bisericii Romano-Catolice, construită în 1821 lângă un cimitir vechi din secolul al XIV-lea (1342). Odată cu construirea Teatrului Dramatic, o parte din cimitir a fost distrusă, iar dictatura comunistă a interzis îngropările. Astfel că, în 1987 morţii au fost deshumaţi şi aruncaţi într-o groapă comună din Cimitirul Municipal. Doar capela a supraviețuit, despre care se știe că avea amenajat un cavou în care erau îngropați edilii orașului. Împreuna cu cimitirul, această bisericuță figura în lista monumentelor istorice. În timp, însă, ea a fost atât de vandalizată, încât a căpătat notorietate prin aspectul contrastant dintre arhitectura sacră și însemnele profane. De asemenea, și interiorul a fost vandalizat, inclusiv pictura altarului cu scena învierii lui Isus.

Privind restaurarea ei, epitropul Parohiei Romano-Catolice Braşov, Hejja Iuliu-Levente, a declarat pentru un site de știri locale că „nici nu se pune problema demolării, ci a renovării ei”, însă reparațiile sunt prea scumpe, iar parohia nu dispune de fondurile necesare.

Text & Foto: Alex Iacob

2 Replies to “Capela părăsită din Brașov”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *