Între 3 și 6 iulie, satul Richiș devine scenă pentru un festival cu nume straniu și viu – Omul Verde. Ajuns la a patra ediție, evenimentul aduce laolaltă artă, patrimoniu și explorări alternative ale imaginarului medieval. În acest context, voi expune 20 de fotografii cu reprezentări ale Omului Verde descoperite în bisericile fortificate din satele și orașele transilvănene, în special cele cu moștenire săsească.
Omul Verde – sau Green Man, așa cum e cunoscut mai ales în spațiul anglofon – este o figură enigmatică. Cu fața ascunsă printre frunze, cu gura din care izvorăsc lăstari, acest chip vegetal apare sculptat în zeci de biserici medievale din Europa. În Transilvania, îl întâlnim uneori discret, alteori vizibil în cheile de boltă, capiteluri sau console, mereu cu o expresie intermediară între mister și mărturie. O relicvă vizuală a unei epoci în care granițele dintre păgân și creștin, dintre simbol și credință, erau ușor de traversat.
Am început să documentez prezența Omului Verde în bisericile fortificate din Transilvania în urmă cu un deceniu, fascinat de discreția cu care acest simbol precreștin s-a strecurat în arhitectura sacră. În bisericile din Sibiu, Richiș, Șaroș pe Târnave sau Mălâncrav, am fotografiat ornamente sculptate care, la o privire grăbită, par pur decorative. Dar aceste chipuri vegetale sunt mai mult decât simple elemente de ornament. Ele sunt ecouri ale unor credințe mult mai vechi, supraviețuind marginal în iconografia creștină. Figuri precum Pan sau Cernunnos, înfățișate cu elemente vegetale și animale, își au originea într-o viziune arhaică asupra lumii, în care natura însăși era manifestarea divinității.
Ceea ce face Omul Verde remarcabil nu este doar ambiguitatea sa vizuală, ci și faptul că a supraviețuit. Într-un context dominat de dogme religioase și reforme iconografice, el a rămas prezent în piatră, ca o urmă persistentă a unei gândiri în care omul și natura nu erau concepte opuse, ci părți ale aceleiași realități.
Expoziția pe care o aduc la Festivalul Omul Verde de la Richiș este, în fond, o invitație la a revedea aceste spații nu doar ca obiective turistice, ci ca palimpseste culturale. Fiecare fotografie surprinde un detaliu vegetal criptic și ridică o întrebare: ce mai înseamnă azi, pentru noi, Omul Verde? Într-un prezent marcat de crize ecologice și de o tot mai accentuată separare de natură, această figură veche pare să redevină relevantă – nu ca simbol al nostalgiei, ci ca o amintire că regenerarea și legătura cu pământul au fost cândva parte din credință și din ordinea lumii.
Ne vedem la Richiș.
EN:
Between July 3rd and 6th, the village of Richiș becomes the stage for a festival with a strange and vibrant name – The Green Man. Now in its fourth edition, the event brings together art, heritage, and alternative explorations of the medieval imaginary. In this context, I will exhibit 20 photographs featuring representations of the Green Man discovered in fortified churches across Transylvanian towns and villages, particularly those with Saxon heritage.
The Green Man – as he is more commonly known in the English-speaking world – is an enigmatic figure. With a face hidden among leaves and sprouts emerging from his mouth, this vegetal visage appears carved in dozens of medieval churches throughout Europe. In Transylvania, he can be found sometimes discreetly, other times more boldly – in keystones, capitals, or corbels – always with an expression hovering somewhere between mystery and testimony. A visual relic of a time when the borders between pagan and Christian, between symbol and faith, were fluid and easily crossed.
I began documenting the presence of the Green Man in Transylvania’s fortified churches over a decade ago, fascinated by how subtly this pre-Christian symbol has made its way into sacred architecture. In the churches of Sibiu, Richiș, Șaroș pe Târnave, and Mălâncrav, I photographed sculpted ornaments that, at first glance, seem purely decorative. But these vegetal faces are more than mere embellishments – they are echoes of far older beliefs that have survived on the margins of Christian iconography. Figures like Pan or Cernunnos, depicted with vegetal and animal features, originated from an archaic worldview in which nature itself was a manifestation of the divine.
What makes the Green Man remarkable is not only his visual ambiguity but also the fact that he endured. In a context shaped by religious dogma and iconographic reform, he remained etched in stone – a lingering trace of a worldview in which man and nature were not opposing forces, but part of the same whole.
The exhibition I’m bringing to the Green Man Festival in Richiș is, ultimately, an invitation to look at these spaces not just as tourist destinations, but as cultural palimpsests. Each photograph captures a cryptic vegetal detail and poses a question: what does the Green Man still mean to us today? In a present marked by ecological crises and a growing alienation from nature, this ancient figure seems to reclaim its relevance – not as a symbol of nostalgia, but as a reminder that regeneration and connection to the earth were once integral to faith and to the order of the world.
See you in Richiș.