Palatul Adevĕrul

În data de 15 august 1888, la București, apărea primul număr al cotidianului Adevĕrul, sub conducerea lui Alexandru V. Beldiman, ziar care a adus o contribuție importantă la acțiunea de modernizare a presei române, sub toate aspectele, inclusiv cel tehnic. Zece ani mai târziu, Constantin Mille, noul director și proprietar al Adevĕrului, se ocupa de ultimele pregătiri pentru inaugurarea noului sediu al ziarului. Cumpărase, în martie 1887, de la inginerul George Popovici o parte din terenul acestuia, fost al lui George Heliad, de pe strada Sărindar (actuala Constantin Mille). Cu mari eforturi financiare, Adevĕrul și-a putut permite un sediu propriu, adecvat complexei activități ziaristice și tipografice.

„Palatul” Adevĕrului, ridicat pe strada Sărindar nr. 11, se dorea a fi o replică română a „palatului” ziarului Figaro din Paris. Construit sub supravegherea arhitecților Șt. Ciocârlan, R. Galinger și I. Galinger, „palatul” din București era de fapt o clădire cu două etaje, cuprinzătoare totuși pentru ceea ce însemna redacția, administrația și tipografia Adevĕrului în 1898, dar care urma să devină neîncăpătoare foarte curând.

Încă din primele zile ale anului au fost mutate aici mașinile tipografice, precum și redacția și administrația. „Sala de Depeși”, înaltă, era flancată, la dreapta și la stânga, de câte o galerie unde se aflau birourile administrației, secția de abonamente etc. Instalațiile tipografice fuseseră montate jos, la subsol. Pereții scărilor care duceau la etaj erau împodobiți cu mari afișe colorate ale presei române și străine. La etaj se aflau birourile redacției, arhiva, biblioteca, zețăria, zincografia, fototipia, precum și birourile direcțiunii. Inaugurarea festivă a noului sediu, care a adăpostit redacția Adevĕrului până la suprimarea ziarului în 1937, a avut loc într-o duminică, la 3 mai 1898, în prezența a circa 500 de invitați, printre care: A. Vlahuță, V. Gh. Morțun, C. D. Anghel, V. Valentineanu, V. M. Kogălniceanu, pictorul Jiquidi, Vintilă C. A. Rosetti, G. Ranetti, D. Nanu ș.a.

La șase ani după inaugurare, Adevĕrul a capătat o nouă surată, ziarul Dimineața, urmând ca, în 1912, „palatul” să se extindă prin cumpărarea imobilului vecin, în care funcționa fabrica de saci Saint-Frères. Unificarea clădirilor a fost însă stopată de începerea Primului Război Mondial, iar „palatul” a fost rechiziționat de comandamentul german care a tipărit aici ziarul Bukarester Tageblatt. În 1940, Constantin Mille a vândut cele două publicații pe care le deținea bancherului Aristide Blank, iar Constantin Graur a devenit noul director al redacției. Acesta a dărâmat clădirea veche a palatului și a înlocuit-o cu una din beton armat, a cumpărat o clădire din vecinătate și, într-un final, le-a unit cu fabrica. A dotat tipografia cu aparatura cea mai performantă a vremii și a început să tipărească aici încă șase publicații săptămânale, dând naștere perioadei de glorie a gazetelor reunite sub pălăria Adevĕrului.

Publicația a fost suprimată în 1951 de comuniști, fiind înlocuită cu ziarul Luceafărul, care s-a privatizat după Revoluție. La scurt timp, clădirea „palatului” a fost abandonată, iar aparaturile, utilajele, liftul și orice altceva care conținea metal au dispărut. Până în 2020, fosta sală de așteptare și vechiul hol încă mai păstrau golurile portretelor lui Alexandru V. Beldiman, Constantin Mille, Gheorghe Asachi, Ion Heliade-Rădulescu, George Barițiu și C.A. Rosetti.

În doar câțiva ani, cu bună știință din partea celor care trebuia să-l administreze, „palatul” de altădată ajunsese o ruină în toată regula. Totul se sfărâma și cădea în bucăți mici de la ultimul etaj, unde încă mai putea fi găsit laboratorul lui Iosif Berman, primul fotoreporter autentic din România, care a lucrat aici începând din 1925 și până în 1938.

„Omul cu o mie de ochi” cum a fost numit de către Geo Bogza, trimitea material fotografic și în afara țării, la Associated Press, Scandinavian Newspaper Press, ziarului New York Times și altor câteva reviste londoneze. Iosif Berman a lucrat mai bine de 15 ani pentru presa de atunci, Dimineaţa, Adevĕrul, Realitatea ilustrată și multe altele. Supranumit „decanul fotoreporterilor”, a fost aproape de mişcarea de avangardă şi a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea fotografiei etnografice. Dimitrie Gusti l-a numit „coautor al imaginii satului şi ţăranului român“, cerându-i de fiecare dată să însoţească echipele monografice în satele româneşti în perioada interbelică.

În documentarul „Omul cu o mie de ochi” (2001), în regia lui Alexandru Solomon, s-a filmat și interiorul fostului „Palat” Adevĕrul. Luiza Berman, fata celebrului fotoreporter, deschide drumul către laboratorul tatălui ei din clădirea tipografiei. Acestea sunt unele dintre puținele imagini de după 1989, în care putem observa un interior neafectat de degradarea care a urmat și care a dus la demolarea întregului „palat“ la sfârșitul lunii aprilie din 2021, după 123 de ani de la inaugurarea lui.

Text & foto: Alex Iacob

Surse: Almanahul ziarelor Adeverul și Dimineața – 1934; Tiberiu Avramescu, Adevĕrul. Mișcarea democratică și socialistă (1895-1920), Ed. Politică, 1982; „Omul cu o mie de ochi” (2001).

Curtea interioară
Curtea interioară
Laboratorul lui Iosif Berman
Laboratorul lui Iosif Berman
Laboratorul lui Iosif Berman

Imagini din 2011

Imagini din 2015

Laboratorul lui Iosif Berman
Foto: Jonas Raider

Imagini din mai 2021

10 Replies to “Palatul Adevĕrul”

  1. Acum se află în demolare în ritm alert. Pe șantier nu este nicio schiță afișată cu ce se va construi în locul construcției.
    Locuind în cartier sunt chiar foarte curios să aflu ce o să fie acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *